Antreprenorii şi firmele pot apela la audit de mediu, servicii de consultanţă, mai exact la companii specializate în a oferi ajutor în problemele legate de gestionarea deşeurilor.
Reciclarea poate fi de folos. Prin reciclare foarte multe deşeuri nu mai ajung la groapa de gunoi, și pot fi transformate în obiecte utile. Astfel, cantitatea de gunoi ce trebuie procesat şi care poluează mediul scade semnificativ. Din acest motiv, toate industriile ce se pot folosi de reciclare au o oportunitate de a aduce o îmbunătăţire pentru mediu.
Legislaţia poate ajuta. Ea are rolul de a ghida antreprenorii şi firmele în legătură cu efectuarea corectă a managementului deşeurilor. Din păcate, de cele mai multe ori legislația este greoaie şi se schimbă des, aşa că ar fi de preferat să apelezi la o firmă specializată pentru a înţelege mai bine reglementările.
Activităţile industriale consumă resurse epuizabile. Toate activităţile industriale au nevoie de materie primă sau de materiale derivate din aceasta, fie hârtie, metal, plastic sau sticlă. Pentru prelucrarea materialelor folosite la scară largă în toate industriile, se consumă resurse epuizabile ale planetei.
Deşeurile periculoase au nevoie de spaţii speciale unde să fie aruncate. Faptul că industriile generează anual cantităţi enorme de deşeuri periculoase duce la apariţia unei probleme: sunt necesare din ce în ce mai multe spaţii unde acestea să fie aruncate fără a afecta populaţia, fauna şi vegetaţia. Chiar dacă astfel de spaţii trebuie create, acestea rămân o sursă foarte mare de poluare.
Impactul industrilor asupra mediului este o realitate a secolului în care trăim, însă viaţa fără activităţi industriale nu ar arăta deloc aşa cum o ştim astăzi şi aşa cum ne-am obişnuit. Industria a contribuit şi ea la modernizarea societăţii, a creat locuri de muncă, dar şi produse esenţiale pentru viaţă, de la hrană şi până la transport. Deşi aceasta cauzează poluare, există soluţii ce pot reduce impactul negativ asupra ecosistemelor, iar printre soluţii se numără reciclarea şi ajutorul primit de la companiile specializate în managementul deşeurilor şi legislaţia de mediu. În acest fel, încetul cu încetul putem spera la un viitor în care industria nu va mai dăuna mediului.
Impactul industriei asupra mediului este unul major, cauzat în special de deşeurile ce rămân în urma desfăşurării activităţilor industriale. Producţia de materii prime, dar şi de produse alimentare, prelucrarea petrolului, confecţiile textile şi multe alte industrii lasă în urma deşeuri, ceea ce duce la poluarea mediului şi la consumul a multe resurse epuizabile. Totuşi, lumea de astăzi nu ar putea funcţiona fără industrii, iar problema gunoiului este una ce poate fi controlată, atunci când se aleg cele mai bune practici pentru a proteja mediul înconjurător.
Dezvoltarea economică nu poate exista fără activităţile industriale şi nici viaţa de zi cu zi a societăţii moderne. Industria creează locuri de muncă, asigură hrana, transportul, serviciile şi multe alte facilităţi şi necesităţi ale vieţii moderne. Deşi este necesară, industria lasă în urma activităţilor desfăşurate numeroase tipuri de deşeuri, ce au efecte negative asupra ecosistemelor:
Deşeurile duc la poluare. Poluarea aerului, a solului şi a apelor se datorează de cele mai multe ori deşeurilor. Gunoiul conţine substanţe toxice, radioactive sau chiar materie organică. Deşeurile organice duc la creşterea producţiei de metan, un gaz dăunător oamenilor, animalelor şi plantelor. De asemenea, atunci când substanţe periculoase sunt aruncate, acestea se descompun şi contaminează aerul şi solul. Odată ce solul este contaminat, substanţele se pot infiltra în pânza freatică, contaminând apa. Activităţile industriale creează un număr foarte mare de deşeuri, aşadar are o contribuţie semnificativă atunci când vine vorba de apariţia poluării.
acdepolt@gmail.com
0740166208
Acest proiect are ca scop principal educarea tinerilor si nu numai, pentru protejarea mediului inconjurator, pentru a se putea implica direct, sa intreprinda diverse actiuni de prevenire a poluarii si implicit a fenomenului schimbarilor climatice.
e-mail: acdepolt@gmail.com
Tel.: 0740166208 Mihaita Ganesanu
Sediul asociatiei este în mun. Slatina, str. Primäverii, nr.28, bl.7, sc.C, ap.3, jud. Olt